Ce faci cu potențialul tău

Un subiect foarte fierbinte adus în lumină de creșterea somajului este puterea de reconversie a celor care se simt amenințați sau sunt deja victimele schimbării.iStock_000002903168XSmall

Pentru toți aceștia, soluția este schimbarea de mentalitate. Am scris despre această schimbare din perspectiva companiilor în articolul din luna “aprilie”.

Mă voi opri de această dată asupra oamenilor și a resurselor lor nexploatate până în acest moment fie datorită contextului, fie datorită stării de confort în care și-au trăit mare parte din experiența profesională.

Odată cu criza financiara și efectele acesteia, fiecare angajat dornic să-și mențină acest statut este nevoit să accese căi mai puțin bătătorite pentru a reuși să se pună în valoare.

Am în minte câteva exemple, din dosarele instrumentate în cadrul Yourway Life & Career Counseling. Clienți individuali care au căutat soluții viabile fără să conștientizeze potențialul profesional pe care se puteau baza.

Mă refer la profesioniști cu experiență îndelungată, confirmați în poziții de management sau experți. Persoane care nu ar fi avut curajul să acceseze noi industrii sau domenii dacă nu apelau la exerciții de evaluare a comportamentelor, baza de dezvoltare a noi competențe.

Concret, Mihai a lucrat 8 ani în industria de media, recunoscut pentru potentialul său managerial a evoluat într-un parcurs profesional cu etape corect parcurse.
În pragul varstei de 30 de ani și-a dorit însă o schimbare de industrie și de ce nu, o dezvoltare a competențelor într-un nou domeniu.

Trecând peste bariera mentală a unei evaluări tip Assessment Center în care este radiografiat fiecare comportament, are astfel posibilitatea să-și verifice punctele forte și, de ce nu, să-și identifice zonele de dezvoltare.

Decizia lui Mihai are rezultate suprinzătoare. Se identifică un potențial ridicat către analiza riscurilor, o competitivitate crescută și excelente abilități manageriale. Noua imagine a lui Mihai, construită pe comportamente pe care acesta nu a avut niciodată ocazia să le probeze, îl ajută să se repoziționeze pe piața forței de muncă. Cât de curând accesează joburi deschise într-o altă industrie și se decide să urmeze un program de MBA care să-i completeze cunoștințele.

În pofida crizei, CV-ul lui Mihai are șansa de a fi selectat de către potențialii angajatori.

(Articol apărut în România Liberă din data de 13 septembrie)

Solicita o programare

Programeaza-te